Evenimente locale

Asociația GAL Sucevița–Putna, partener la evenimentul
„Mândră-i Straja-n sărbătoare”

În data de 8 septembrie 2026, comuna Straja a îmbrăcat straie de sărbătoare, reunind comunitatea locală în cadrul evenimentului „Mândră-i Straja-n sărbătoare”, organizat de Primăria Comunei Straja, în parteneriat cu Asociația GAL Sucevița–Putna.

Manifestarea a adus în prim-plan tradițiile, portul popular, muzica și valorile culturale specifice zonei. Pe scenă au urcat artiști îndrăgiți, ansambluri folclorice și tinere talente din comuna Straja și din localitățile învecinate, oferind publicului momente artistice deosebite.

Prin participarea la acest eveniment, Asociația GAL Sucevița–Putna și-a continuat activitatea de promovare a teritoriului și de susținere a inițiativelor care contribuie la păstrarea identității locale, la valorificarea patrimoniului cultural și la consolidarea legăturilor dintre membrii comunității.

Evenimentul a reprezentat, totodată, un bun prilej de informare și dialog cu locuitorii microregiunii cu privire la rolul GAL și la oportunitățile de dezvoltare oferite prin Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027.

Asociația GAL Sucevița–Putna mulțumește Primăriei Comunei Straja pentru colaborare, artiștilor și ansamblurilor participante, precum și tuturor celor care au contribuit la reușita acestei sărbători dedicate comunității, tradițiilor și bucuriei de a fi împreună.

„Mândră-i Straja-n sărbătoare”

✨ Vă invităm să ne fiți alături la Straja!
❗️Marți, 8 septembrie, începând cu ora 16:00, ne bucurăm să fim alături de Primăria Comunei Straja, în calitate de partener, la o nouă ediție a îndrăgitului eveniment „Mândră-i Straja-n sărbătoare”. ❗️
Este o zi dedicată tradițiilor, portului popular, cântecului și jocului românesc, dar mai ales oamenilor care păstrează și duc mai departe identitatea acestor locuri.
🤝 Pentru Asociația GAL Sucevița-Putna, parteneriatul cu comunitățile din teritoriul nostru înseamnă mai mult decât participarea la un eveniment. Înseamnă susținerea inițiativelor locale, promovarea patrimoniului cultural și a tradițiilor, apropierea dintre oameni și punerea în valoare a tot ceea ce face microregiunea noastră autentică.
Ne bucurăm să fim parteneri ai Comunei Straja într-un eveniment care aduce împreună generații, artiști, ansambluri, tinere talente și iubitori ai tradițiilor populare.
🎵 Pe scenă vor urca artiști și ansambluri îndrăgite, într-un program pregătit pentru întreaga comunitate, iar seara se va încheia cu o frumoasă surpriză. 🎆
Să celebrăm împreună tradițiile, oamenii și frumusețea comunităților din Microregiunea Sucevița-Putna!
📍 Straja
📅 8 septembrie
🕓 Ora 16:00
Postare realizată în cadrul contractului de finanțare nr. C3601F210004213500186, finanțat prin FEADR – Planul Strategic PAC 2023–2027”.
Comunicare realizată cu sprijinul FEADR, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027, în cadrul contractului de finanțare nr. C3601F210004213500186”

Festival Folcloric „FLORI DE MAI” -postat la data 08.05.2025

Festivalul Folcloric „Flori de Mai” organizat în data 11 mai 2025 organizat de Asociația GAL Sucevița–Putna în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Iaslovăț, festivalul a adunat sute de participanți și a oferit un spectacol autentic al folclorului bucovinean.

Desfășurat între orele 13:30 și 19:30 pe esplanade căminului cultural Iaslovăț, evenimentul a inclus o varietate de activități menite să celebreze și să conserve patrimoniul cultural imaterial al zonei. Printre acestea s-au numărat expoziții de artă și meșteșug popular, demonstrații de artă culinară tradițională, elemente de etnografie și un stand de informare al Asociației GAL Sucevița-Putna.

Pe scenă au evoluat ansambluri folclorice reprezentative pentru microregiunea Sucevița-Putna, precum „Țânțăroiul” din Iaslovăț, „Pădurețul” din Cacica, „Luca Arbure” din Arbore, „Obcina Poieniului” din Poieni Solca, „Muguri de brad” din Solca, formația de jocuri populare bărbătești din Arbore, Ansamblul Studențesc „Arcanul” al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și Ansamblul „Trilișești” din Iaslovăț. Atmosfera a fost întregită de prestațiile îndrăgiților interpreți de muzică populară Antonia și Sofia Manoilă, Mihai Hrincescu, Călin Brăteanu și Mihaela și Ciprian Istrate.

Festivalul „Flori de Mai” s-a dovedit a fi o platformă de afirmare culturală, de consolidare a identității locale și de încurajare a tinerelor generații să își cunoască și prețuiască rădăcinile. Sub umbrela abordării LEADER – un model european de dezvoltare rurală prin implicarea comunităților astfel de evenimente contribuie nu doar la păstrarea tradițiilor, ci și la revitalizarea turismului cultural în întreaga microregiune Sucevița–Putna.

Postat la data 06.05.2025

Asociația GAL Sucevița-Putna în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Iaslovăț organizează Festivalul Folcloric „Flori de mai” , destinat locuitorilor din microregiunea Sucevița-Putna.

Festivalul va avea loc în data de 11 mai 2025, începând cu ora 13:30 pe esplanada căminului cultural din comuna Iaslovăț, județul Suceava.

Festivalul Folcloric „Flori de mai” este un eveniment cultural dedicat păstrării, valorificării și promovării tradițiilor autentice, a folclorului și a patrimoniului cultural imaterial din microregiunea Sucevița–Putna.

Prin acest festival, se creează un cadru viu de manifestare artistică, în care muzica, dansurile populare, portul tradițional și obiceiurile locale sunt aduse în prim-plan, oferind comunităților locale oportunitatea de a redescoperi bogăția culturală specifică zonei. Totodată, evenimentul contribuie la consolidarea identității locale, la încurajarea generațiilor tinere să prețuiască valorile moștenite și la stimularea turismului cultural în microregiunea Sucevița–Putna.

Festival Folcloric „FLORI DE MAI”

Crosul „Luca Arbore”

Postat 03.10.2025

Crosul „Luca Arbure” este un eveniment sportiv dedicat promovării mișcării, spiritului de echipă și valorilor comunitare, organizat de Asociația GAL Sucevița–Putna, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Arbore. Evenimentul a reunit în acest an numeroși participanți copii care au dorit să-și testeze rezistența, dar mai ales să se bucure de o zi activă și plină de energie pozitivă.

Organizat într-un cadru natural deosebit, Crosul „Luca Arbure” a devenit o activitate locală îndrăgită, menită să încurajeze un stil de viață sănătos și să consolideze spiritul comunitar. Atmosfera a fost una de sărbătoare, cu zâmbete, aplauze și mult entuziasm, fiecare participant fiind un exemplu de fair-play și implicare civică.

Prin această inițiativă, GAL Sucevița–Putna, alături de autoritățile locale, își propune să sprijine activitățile care contribuie la dezvoltarea socială și culturală a mediului rural, punând accent pe implicarea tinerilor și pe promovarea valorilor autentice ale comunității din Arbore.

Crosul „Luca Arbure” nu este doar o competiție sportivă, ci o sărbătoare a mișcării, a solidarității și a identității locale, care aduce împreună oameni din toate generațiile, uniți de dorința de a construi o comunitate mai sănătoasă, mai unită și mai activă.

Crosul „Luca Arbore”

Postat 12.09.2025

Asociația GAL Sucevița–Putna, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Arbore, organizează Crosul „Luca Arbore”, destinat copiilor din microregiunea Sucevița–Putna.

Evenimentul va avea loc în data de 28 septembrie 2025, începând cu ora 10:00, pe stadionul comunal din Arbore, județul Suceava.

Crosul „Luca Arbore” este o manifestare sportivă dedicată promovării unui stil de viață sănătos, a mișcării și a spiritului competitiv în rândul copiilor din microregiune.

Prin acest cros, se creează un cadru activ și educativ, în care sportul, fair-play-ul și energia specifică vârstei sunt aduse în prim-plan, oferind tinerelor generații oportunitatea de a se afirma și de a lega noi prietenii. Totodată, evenimentul contribuie la consolidarea comunității locale, la promovarea valorilor sănătoase și la implicarea copiilor în activități menite să susțină dezvoltarea armonioasă a microregiunii Sucevița–Putna.

Grafic activitate Crosul „Luca Arbure”